De primăvară

Eram în alt parc de data aceasta. Era primăvară, și îmi amintesc că purtam o pereche de blugi verzi, o cămașă cu glugă și împrumutasem o pereche de ochelari de la un băiat blond îmbrăcat în negru care îmi era cel mult amic pe vremea aceea.
Eram o adunătură enervant de gălagioasă în grup compact dar întotdeauna ‘tribul’ cel mare se împărțea în două bucăți mai mult sau mai puțin egale. De data aceasta, stând pe iarbă si având o sticlă în mână era logic ce avea să se întâmple…jocul care îți dă ocazia să săruți sau să fi sărutat de persoane pe care nu le-ai săruta în mod normal. În traducere: nu pe gustul meu. La o distanță suficient de mare de grupul care învârtea sticla având speranțe mult prea mari era un topogan de piatră. Mă îndreptam spre el împreună cu un băiat scund ce am aflat că poate cânta la chitară electrică, bass și tobe (dacă ar putea să cânte la toate în același timp nu ar mai avea nevoie de nimic). Avea un skate-board în mână și plănuia să coboare de pe topogan pe el, ceea ce însemna ori o imagine cu sânge împrăștiat pe copiii ce se dădeau în leagăne, ori o chestie bună de filmat.
La baza topoganului tipul blond împreună cu un altul vorbeau despre tae kwon do..cred. Ori asta ori faceau o analiză atentă a gustului berii. Am urcat cu toții sus după ce mi-a promis că o să mă prindă dacă o să amețesc atunci când voi urca scările (am rău de înălțime) și l-a convins pe sinucigașul cu skate-board să își aleagă o metodă mai puțin dramatică și cu mai puțini martori copii dacă plănuiește să scape de noi. Mi s-a părut ciudat. Să îi pese dintr-o dată de niște tâmpiți care ar muri dacă ar face tot ceea ce le trece prin cap.
Pe piatra rece din vârful topoganului era soare. Am stat întinși în forma unui cerc privind cerul prin ochelari de soare supradimensionați. Mi-am coborât privirea mai jos de nivelul betonului. În partea dreaptă era o alee paralelă cu un șir de blocuri ce păreau mult prea dărâmate pentru a mai fi locuite, iar de partea cealaltă a aleei un bătrân hrănea înspăimântător de mulți porumbei. Mi-am întors privirea către el îmi zâmbea, cred că de ceva vreme așteptând să mă uit în direcția aia. Stăteam cu picioarele atârnate sub balustrade, m-am întors brusc cu tot corpul spre el și i-am suflat ușor peste față. Știam că nu fumează. A rămas cu același zâmbet, parcă înghețat, pe față. M-am ridicat rapid în picioare și am coborât în grabă aproape uitând să-i spun “vino”. Ceilalți doi băieți au rămas sus și chiar dacă erau hetero am auzit că nu au ajuns la cei ce jucau sticluța dezamăgiți sau plictisiți.
Am mers împreună până în mijlocul cercului format de porumbei, eu având un nod în gât. Unul dintre blocurile vechi avea pereții plini de graffiti. Tipul blond de lângă mine mă provoacă la un quizz din tag-urile date în cel mai puțin artistic mod pe peretele blocului pe care îl vedem de la depărtare. Ocolim cu pași silențioși un câine mare, lățos și somnoros ce păzea blocurile, ajungem la un perete desenat de unul dintre colegii de clasă cu un uriaș monstru al Bucureștiului înconjurat de alte zeci de tag-uri făcute fără rost în grabă. Dintr-o dată dispare de lângă mine și în câteva secunde îl văd stând deasupa peretelui legănându-și leneș picioarele. S-a întors jos și a încercat să mă ajute să urc panta de pământ ce ducea deasupra zidului dar am alunecat de prea multe ori, aproape am căzut de-a latul pe pământul acela încă umed de la ploaia de cu o seară înainte dar surprinzător, sprijinindu-mă de el și de niște petice de iarbă parcă puse strategic acolo. Pe vremea aia nu mă țineam prea bine pe propriile picioare din cauza unei bulimii ceva mai accentuate. Stând pe betonul aproape umed, vorbind despre motivul pentru care mie îmi place ploaia și ascultând Disturbed vedem o parte din învârtitorii de sticle venind. Înainte ca aceștia să ajungă îl întreb de ce nu a stat cu ei, ei reprezentând persoanele cu care își petrece timpul de obicei. Am primit un răspuns cât se poate de simplu: “Nu vreau să sărut pe nimeni de acolo.” apoi se apleacă și mă pupă pe obraz. Următorul lucru pe care l-a făcut a fost să mă întrebe dacă pot să alerg repede. Câinele venea spre noi.

Cel mai ciudat este faptul că îmi amintesc în detaliu ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea, chiar dacă au trecut trei ani.

Advertisements

One thought on “De primăvară

  1. stiu despre ce moment este vorba chiar daca nu am fost prezenta nici printre invartitorii de sticle nici printre strainii din parc 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s