Sub același cer de vanilie

Deschide-ți ochii! Deschide ochii! DESCHIDE-ȚI OCHII!
Nu vezi nimic. E încă miezul nopții. Nu te gândesti la nimic. Te gândești doar la faptul că nu te gândești la nimic. În următoarea secundă îți amintești de oamenii pe care îi iubești și te simți vinovat. Oare de ce nu te-ai gândit la ei din secunda în care ai deschis ochii? Oare de ce nu îi visai? Acum încerci să te minți spunându-ți că îi iubești atât de mult încât ai vrea să îi ai în fiecare vis, încât să nu îți lipsească chipul lor niciodată. Încerci să te minți dar tot ceea ce reușești să faci este să te rănești singur. Cum o să îi mai poți spune ființei speciale că o iubești dacă ea nu este nici măcar al doilea lucru la care te gândești din momentul în care deschizi ochii? Cum să o minți că o dorești dacă nici măcar nu visezi la ea? Poate o iubești dar nu și subconștientul tău. Nu este o scuză bună pe care măcar tu să o crezi, dar este suficient pentru moment.
Privești ceasul cu care ai adormit la mână din greșeală. Trebuie să recunoști că acest ceas a devenit o extensie a mâinii tale stângi. Ceasul acesta îți face mâna să fie specială, o face pe cea dreaptă să pară inutilă. Este mâna ta la fel de specială precum ceasul? Poate dacă nu ai avea mâna ceasul nu ți s-ar părea la fel de special. Cred că ți s-ar părea chiar inutil din moment ce ai un ceas pe perete, unul pe telefonul mobil, iar uneori este mai bine să nu știi. Indiferent de modul în care aflii, este ora patru.
Te speli pe dinți cu ochii închiși savurând ultimele minute de somn dulce. După ce ai ieșit din baie rulat într-un prosop îți pui pe tine o pereche de blugi vechi și un tricou larg alb. În exact patru ore și treizeci și unu de minute trebuie să fi la scoală pentru a aștepta momentul pe care îl urăști cel mai mult. Atunci când o ființă oarbă ce se consideră atotștiitoare intră cu o întârziere de șaisprezece minute în clasă și te face să îți dorești să ai clasa la parter.
Viața e frumoasă, dar nu merită trăită. Nu sunt suficiente lucruri bune care să le compenseze pe toate cele rele. Nu sunt suficiente dorințe ce pot fi îndeplinite printre cele pe care le ai. Sunt prea puține lucruri bune. De unde vii tu lucrurile nu sunt niciodată bune. Acolo totul se termină cu sânge, fie că un pumn zdrobește până ce nimic nu mai este cum a fost, fie unii oameni sunt atât de dezamăgiți încât simt că merită să sufere, astfel pătându-și mânecile cămășilor.
Acum stai pe marginea patului cu atât de mult timp liber la dispoziție. Timp în care ai putea să fii fericit. Speri să se întâmple ceva minunat, dar asta nu s-a intamplat de prea multe dimineți.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s