Misfortune

Eu tot timpul vreau câte ceva. Indiferent că îmi dorest un anumit obiect, că îmi doresc să se întâmple ceva sau că îmi doresc ca eu să fiu într-un anumit fel, voi fi probabil veșnic nemulțumită. Acum vreau să fie o toamnă târzie chiar dacă de fapt este mijlocul verii, să port o jachetă albă pufoasă cu guler înalt, ghiozdanul meu mic și înflorat, colanți negrii, pantofii bărbătești vișinii, părul blond și buclat despletit sub basca franțuzească gri cu o pată nefericită de cărbune și o țigară perfect cilindrică în mâna pe care îmi port mereu brățara subțire de argint. Vreau să par un copil, măcar să par unul dacă nu mai văd lumea prin ochii unuia.
Sunt tot ceea ce m-am născut să fiu. Mă încadrez în standardele de frumusețe ale societății în care trăiesc, sunt înaltă, am fundul oarecum bombat și sânii de mărime medie, buzele subțiri dar măcar conturate drăguț, ochii negrii cu colțurile exterioare orientate în jos (dar asta nu iese foarte mult în evidență), piele albă, păr negru ușor ondulat dar acum blond, picioare aproximativ lungi dar din păcate ceva mai ‘consistente’ în comparație cu restul corpului dându-mi o formă de pară, o inteligență “cu o clasă peste clasa muncitoare”, umor macabru ușor sec, o gură spartă în cele mai nepotrivite momente, imaginație înfricoșătoare dar totodată creativă, oase nici groase, nici subțiri în cazul în care vreunul dintre voi este curios de ce ar găsi dacă mi-ar desprinde carnea, greutate medie ce variază în funcție de cât de fericită sunt, incapacitate de a adormi fără a strânge ceva/pe cineva în brațe, un mod puțin spus răutăcios cu care judec oamenii și o privire pierdută în spațiu. Iubesc pentru că sunt masochistă, pe bune.
Sunt eu, sunt obișnuită, superficială, nepăsătoare, oarbă, rece și în secunda asta nu mai vreau nimic. Poate doar o țigară.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s